De câte ori îmi spun că sistemul nostru de învățământ e distrus și învechit, totuși nu mă satur să o mai spun din nou și din nou. Începând de la localuri învechite și terminând cu profesorii mândri de nu știu ce.
În fiece an merg la universitate cu gândul că poate în acest an vor fi ceva schimbări spre bine, însă cu părere de rău termin anul și e la fel, și nu doar la mine ci doar și la alții, și în alte universități și școli. Read More
În lucrarea sa, Heidegger încearcă să explice moartea, ca o parte din Dasein, moartea fiind aparent la începutul existenței sale. Dasein-ul este termenul păstrat din germană, prin care Heidegger numește ființa, faptul-de-a-fi-întreg…
Dasein-ul, de la nașterea sa, conține în sine acel ”înaintea-lui-însuși“, și câtă vreme el există, Dasein-ul raportează la putința sa de a fi, și chiar atunci când existența sa sfârșește el oricum conține acel înaintea-lui-însușii, și chiar cel ce este lipsit de orice posibilități oricum ține în sine acel înaintea-sa. Dasein-ului mereu îi aparține ceva ce trebuie să urmeze, conținând în sine neîmplinirea totală, și odată ce nu mai există această împlinire, atunci Dasein-ul nu mai există în felul său de a fi. Pe parcursul existenței sale, el nu-și împlinește întregimea sa, însă atunci când el dobândește acest întreg, Dasein Read More

Din mai multe articole citite, și din propria experiență, viața îmi dovedește că o mare parte din persoanele ce aparțin unei confesiuni religioase, sunt cu dereglări psihice.
De ce?
Din multe cauze. Și anume interdicțiile puse de conducătorii organizație, aceste interdicții fiind puse în așa mod încât individul ce aparține sectei, să creadă că acele principii sunt puse strict de Dumnezeu.
Îndată apar semne de manipulare umană, ascunsă sub o doctrină religioasă, însă intențiile celor ce-i manipulează nu sunt chiar atât de bune cum li se pare indivizilor membri ai organizației.
De la început, persoanelor noi ce vin în aceste secte li se arată doar o parte foarte generalizată și încocoțată, pictându-le o imagine frumoasă și nevinovată, toți zâmbindu-li și vorbindu-le doar lucruri atât de frumoase de la prima vedere, și foarte multe minuni, explicându-le foarte vag ideile importante ale organizației. În prima perioadă li se arată mierea, apoi treptat li se încep a pune interdicții, primele fiind ruperea relațiilor cu cei necredincioși, apoi trecând la haine, la modul de a gândi, la voința de a lege drumul dorit în viață, etc.
Aș vrea să lămuresc mai întâi pe scurt, sensul cuvântului sectă, ce este des folosit, numind în acest fel aceste organizații Read More
Dărâmături de clădiri de stat la mijloc de primăvară, alegeri anticipate, și iarăși spre anticipate. Proteste împotriva Adventiștilor de ziua a șaptea, nemulțumiri cu ziua de 25 decembrie. Multe aiureli neplăcute, dar când ajunge vorba de creștinii noștri, atunci iată la ce ajungem, la sfadă, invidie, ură, și neînțelegere.
După ce am văzut la știri ce pas frumos au făcut sfinții de popi, în centrul capitalei, atunci nu am putut să-i trec cu vederea.
Preoți și câteva zeci de creștini, au mers la menora, ce fusese instalată de comunitatea evreiască, în parcul din spatele lui Ștefan. Au mers acolo să demonstreze cultura, și totodată să dea exemplu “frumos”, societății și țării Read More
Pe tot globul pământesc, oamenii sunt adepţi ai unei anumite religii, a unei idei fantastice. Aş vrea să fac o mică descriere a termenului religie, şi să-l explic prin câteva cuvinte, în viziunea mea percepută până la moment.
Religia este o chestie inventată de om, de un om sau de un cuplu de oameni deştepţi, de persoane din vechi timpuri ale istoriei. Religia este o idee, în care cred mai mulţi oameni. Religii sunt multe, şi au ca intenţie de a uni lumea sub un acoperiş, de a conduce o masă de oameni printr-o idee comună ce îi leagă strâns între ei. În diferite religii, diferiţi oameni îşi găsesc adăpostul, acordându-le căldură, înţelegere, sprijin fie moral fie material. Fiecare ideolog ce îşi Read More

Câțiva studenți cu suflet mare, au organizat o chestiuță interesantă și plină de optimism. Read More
Cu părere de rău, însă aș vrea să redau în câteva cuvinte cum se petrec lucrările de control la USM, atunci când sunt amânate, în ce condiții și atmosferă.
În jurul la 20 de studenți într-un auditoriu cu masă rotundă, ce este destinat mai mult pentru ședințe, am scris astăzi o lucrare de neuitat. Read More
Probabil că nu la toți a fost la fel, însă majoritatea își aduc aminte de atmosfera clasei a XII – a , atunci când se apropia atât de mult așteptatul bacalaureat. Timpul atât de lung ce trecea mai greu ca de obicei, un timp ce nu se compara cu toți anii de învățătură în școala primară, gimnaziu și chiar cei doi ani de liceu, însă acest al treilea an fiecare știe cât de vesel a fost.
Poate că nu ar fi atât de apăsătoare această Read More